Atunci cand timpul nu mai are rabdare si trebuie sa o spui…..SPUNE-O!!

Salut! Numele meu este Alin B. si fac parte, ca marea majoritate a celor care cititi aceste randuri, din comunitatea LGBT din Romania. Am intrat in aceasta comunitate de la varsta de 19 ani, cand am simtit ca apasarea a ceea ce SUNT e mult mai puternica decat mine si ca sunt dator fata de mine insumi SA FIU! Dupa un inceput ezitant, plin de situatii neprevazute si lipsa de experienta, am trait, pe rand, toate aspectele comunitatii noastre, cu bune si cu rele si toate m-au apropiat, pas cu pas, de o desavarsire a mea, ca individ, ca parte a lumii in care traiesc!

Mi-am facut foarte multi prieteni si, recunoasc, probabil am avut parte si de mult noroc, fiindca nu m-am simtit niciodata discriminat, ceea ce foarte multi nu pot spune. Probabil asta a tinut si de modul in care mi-am ales prietenii, oameni cu mintea deschisa si care inteleg foarte bine relativitatea normalului.

Cu toate acestea, mai ramasese un lucru nefacut… Un lucru care ma macina (imi dau seama acum…) in fiecare minut al vietii mele… MAMA MEA NU STIA CA SUNT GAY!

Am avut dintotdeauna o legatura speciala cu ea, inca de mic… Ea m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt, un om responsabil, stapan pe mine, cu o educatie care sa-mi confere o stabilitate financiara si respectul celor din jur. Ea m-a ajutat sa fiu OM. Si, cu toate astea, o minteam.. O minteam constient, fiindca ma temeam de reactia ei, asa cum marea majoritate a tinerilor se tem.. Oare se va schimba in raport cu mine? Oare adevarul ar fi creat o prapastie intre noi doi? Oare ma va accepta asa cum sunt, fara a pune intrebari? Sau, daca va pune intrebari, voi avea puterea sa ii raspund? Sunt convins ca acestea sunt gandurile tuturor tinerilor atunci cand vine vorba de un coming out fata de parintii lor…Si pot spune ca nu exista coming out adevarat decat atunci cand parintii tai stiu adevarul asa cum este el!

Am 25 de ani si deja de ceva timp luasem hotararea, in sinea mea, ca nu se va intampla niciodata ca ea sa stie, ca nu voi avea niciodata puterea sa ii spun…Dar, spre surprinderea mea, in ultimele zile situatia s-a schimbat… Niciodata nu m-am simtit mai apropiat de ea decat in ultimele zile… De ceva timp, incetase sa ma mai intrebe despre fete, despre o posibila casatorie, izbindu-se constant de reticenta mea fata de acest subiect… Asa ca, in ultimele zile, se asternuse linistea peste acest subiect… Gaseam cu greu subiecte pe care sa intretinem o conversatie, dar nu ne evitam reciproc… Acum imi dau seama ca ea…astepta… Fara sa spuna nimic, fara sa intrebe nimic, astepta… Si simteam asta cu toata fiinta mea, ii citeam in ochi asteptarea… pana azi! Astazi am vorbit cu ea la telefon si, dupa cateva subiecte banale si lipsite de importanta, din nou taceam amandoi… si secundele treceau… si am simtit in mine o putere cum nu am mai simtit niciodata, simteam cum adevarul urca in mine si ma invadeaza cu fiecare celula si am simtit-o… ACUM ORI NICIODATA!

I-am spus ca stiu ca intre noi, in ultimul timp, exista o tensiune… ca evit anumite intrebari ca ma eschivez sa dau raspunsuri concrete si ca exista ceva ce ar trebui sa stie despre mine. Mi-a raspuns cald:”Spune, mama, te ascult…” Am simtit ca lumea toata incepe sa se invarta, in cateva clipe mi-am revazut intreaga viata prin fata ochilor de parca totul ar fi fost o secunda si nu ani intregi de negare. Si i-am spus, imbatat de adrenalina: “Sunt gay!” In momentul ala am simtit ca ma desprind de trup, ca privesc lumea de undeva de sus, ca cerul e al meu si ca nimic nu ma poate opri acum sa FIU! Dupa o pauza de cateva secunde, mi-a raspuns: “Stiu, mama,a veam nevoie decat de 2 cuvinte ca sa te stiu eliberat!” Am inceput amandoi sa plangem, insa de bucurie si prin siroaie de lacrimi am inceput sa ii spun povestea mea, de cand mi-am dat seama ca sunt “altfel” si pana in zilele noastre. Si la final, mi-a spus: “Nu exista mama adevarata care sa nu simta sufletul baiatului ei. Am stiut asta de foarte mult timp, o intuiam, o simteam si sunt ani de cand te astept… Sunt mandra de tine ca mi-ai spus si, din punctul meu de vedere, esti al meu si al meu vei ramane indiferent cum, pana la sfarsitul zilelor mele!”

Nu am cuvinte sa descriu ce am simtit atunci. In sfarsit, eram EU! In toata puterea cuvantului! Nimic din ceea ce am facut pana acum in viata mea nu mi-a dat o senzatie mai mare de multumire, de bucurie si de eliberare! Si atunci mi-am dat seama ca toata teama mea, toate noptile nedormite gandindu-ma la reactia ei au fost in zadar, ca m-as fi putut elibera de mult timp, ca am prelungit un moment din teama nejustificata si ca regret ca nu am spus-o cu mult timp inainte.

Nu am putut mai multe ore dupa asta sa imi dau seama concret ce forta m-a determinat sa pot face asta. Dar acum am realizat: DRAGOSTEA! Aceasta este forta care s-a manifestat in mine si care a invins orice prejudecata, orice teama si orice bariera! Dragostea dintre noi doi mi-a rostit clar, in suflet, ca va rezista in fata oricarei probleme si ca nu am de ce sa ma tem!

Oricine ai fi tu, tanar gay, undeva, oriunde,s a nu uiti niciodata asta: dragostea care te leaga de parintii tai prin nastere va rezista oricarui obstacol! Si indiferent de reactia initiala a  parintilor tai, care ar putea fi, in unele cazuri, diferita de cea a mamei mele, dragostea care va leaga va zdrobi pe rand toate barierele si prejudecatile, lasandu-va la final ceea ce natura a hotarat sa fiti pentru tot restul vietii voastre, PARINTE SI COPIL!

Va multumesc pentru ca ati citit aceste randuri si va incurajez puternic si din cuflet ca atunci cand timpul nu mai are rabdare, SA O SPUNETI CLAR SI DIN INIMA: SUNT GAY!

ALIN B.

 

Homosexualitatea in scoala…

Cum?

… sa supravietuiesti atunci cand esti ceva mult peste capacitatea de tolerare a faunei? sau pe scurt, cum sa fii tu?!

A fi Gay.

Dupa un ganditor, un lucru trebuie sa fie, sa existe si apoi sa se manifeste, iar dupa alti ganditori, lucrurile care sunt nu pot fi altceva decat ceea ce sunt. Atunci, consideram ca mai inainte de toate putem postula fiinta ca fiinta si mai apoi orientarea sexuala ca existenta. Mai intai suntem ceea ce suntem, (oameni) total lipsiti de contestatie, apoi existam intr-un fel al nostru iar aceasta ramane de contestat? Indiferent de raspunsul colectiv, am ales raspunsul meu in umbra deliciului dat de controversele corpului social (in care ne manifestam de la facere).

Mersul lucrurilor…

Eram intr-o incapere, noi, cativa, incercand sa analizam “mersul lucrurilor” si anume viata unui gay in raport cu acceptarea. Tot pe calapodul ganditorilor, am pornit cum era si firesc de la general catre particular, astfel incat “acceptarea” s-a ramificat in acceptarea individului cu sine insusi si acceptarea individului de catre societate.

Ca…

A scrie acum ca…ceea ce stim deja, si anume ca de-a lungul istoriei homosexualii au fost discriminati, ca in perioada de comunism se condamna cu inchisoarea, ca in zilele noastre sunt agresati, acest “ca” nu este decat un “ceva” stiut si un nonsens totodata, deoarece “niciunde” nu duce.

Ce se face un adolescent in raport cu familia, colegii de scoala si conditia sa de minor?

Desi tinde la utopie, ii spun acelui adolescent sa se accepte pe sine pentru ceea ce este, un om in formare, un corp frumos, cu o viata inainte, cu studii in curs, cu dorinte si prieteni, iar mai apoi viata sexuala care il priveste strict si pe care este “obligat” sa si-o asume cu responsabilitate (ca facand parte din procesul lui de formare). Dupa acestea va avea puterea sa se impuna ca fiind cee ce este si in fata celorlalti, asta nefiind un proces simplu ori usor.

Responsabilitate!

…atunci cand ne facem responsabili de un astfel de cuget, ne facem oare partasi ai sensului?!
Comoditatea este obiectul mobil cel mai la indemana pentru a ezita ori chiar eluda perceptia sensului in curgerea noastra, insa nu toate curg cum se duc!
Societatea nu este aceea care starneste simtul repetitiei, (piata cu legume, mersul la hypermarket saptamanal, iesitul prin baruri cu prietenii dupa programul de lucru, amantii si amantele s.a.m.d). Asadar, nu recurenta faptica ce duce la starea de „deja-vu” este ceea ce prin apelul la confort numim „societate”, deoarece este un hazard primitiv sa privesti ceva evanescent ca fiind viabil in sine. Stimabilul Ion Luca Caragiale spunea – ” natura nu lucreaza dupa tipare, ci il toarna pe fiecare dupa calapod deosebit, unul e sucit intr-un fel, altul in alt fel, incat nu te mai saturi sa-i privesti si sa faci haz de ei”.
Da! omul prin natura sa este mobilul  societatii pentru simplul sau prea banalul fapt ca este unic si ireversibil in univers.
Ok…dar „sensul”?!
Coagularea entitatii umane pe calapoadele constiintei, marcheaza tocmai responsabilitatea fata de „societate” si astfel constiinta devine un sens „dat”.

Concluzie?

In loc de concluzie, exista o congruenta stransa si superioara intre constiinta-om-societate-sens!

…dar iata si alte concluzii:

– in perioada 90-93, chiar daca homosexualitatea era incriminata prin lege, intr-o scoala in Cluj, la orele de dirigentie, se vorbea despre homosexualitate si se transmiteau mesaje de genul – Fiti toleranti!;

– in cazul in care un adolescent gay elev va povesteste despre dificultatile intampinate in sistemul de invatamant autohton si va roaga sa il ajutati, iata cateva dintre actiunile care ar putea fi intreprinse:

a. il asculti activ;

b. ii evaluezi situatia pentru a lua cea mai buna decizie;

c. ai grija ce ii spui pentru ca pentru el/ea esti un model asa ca, se poate ca tot ce ii spui sa fie luat extrem de in serios;

d. ii povestesti de consecintele coming out-ului intr-o societate ca a noastra;

e. incerci sa vezi daca are sprijinul parintilor;

f. il indrumi catre o organizatie neguvernamentala care are activitati adresate tinerilor sau servicii special concepute pentru acestia;

g. il indrumi catre o organizatie neguvernamentala LGBT;

h. ii prezinti prieteni de ai tai in speranta ca acestia vor deveni un fel de grup de sprijin pentru el/ea.

 

Marian (participant la intalniri)

 


Noiintrenoi – un nou concept marca ACCEPT!

Cum si de ce?

Pentru ca, dupa ce seria LA Cafea a ajuns la final, unul dintre cei care au participat la intalniri mi-a zis: „Bai Bogdane, cand ne mai intalnim si noi? Imi este atat de dor sa ne revedem si sa dezbatem! Nu stiu daca iti dai seama dar pentru unii dintre noi, intalnirile acelea au devenit un stil de viata!”

Acest statement m-a impresionat atat de tare incat nu m-am lasat pana nu am gasit sprijin financiar pentru ceea ce vroiam sa fac de atata amar de vreme si anume, un grup de suport deschis, la care sa discutam despre ce ne doare, care sa fie EXTREM de safe si care sa produca schimbari.

I-am gasit pe cei de la PLANET ROMEO FOUNDATION, fundatia celor de la GAYROMEO.COM si asa s-a nascut proiectul Back in the circle!, proiect prin care vom ajunge sa fim din nou in cerc! Le multumesc enorm celor de la PLANET ROMEO FOUNDATION pentru sprijin si pentru ca au crezut in ideea mea de proiect si sunt sigur ca schimbarile, despre care va vorbeam mai sus, nu o sa intarzie sa apara!

Asadar, suntem Back in the circle!
Tu ce mai astepti?

Bogdan Istrate

P.S. Daca vrei sa participi la intalnirile noiintrenoi, scrie-mi la bogdan_i@accept-mail.ro